Care atunci cand erau mici, multumeau si roseau la fiecare compliment.
In aceasta lume plina de inimi false si oameni cu masti, nu am incetat niciodata sa cred....in iubire, dar nici in oameni.
Sunt acea copila crescuta, dar nu foarte mult,careia daca ii dedici o melodie se topeste de bucurie si emotie si ochii ii devin stralucitori.Nu am nevoie de o masina sau un portofel plin ca sa zambesc...ma multumesc cu putin...dar acel putin poate insemna de fapt totul.Si asta pentru ca am invatat ca fericirea sta in lucrurile marunte.
Sunt acea fata putin melancolica, ce iti zambeste chiar si cand inima ii este inundata de lacrimi. Ignor durerea si nu las capul plecat oricat de grea ar fi situatia. Pentru ca am invatat ca zambetul este cel mai frumoas accesoriu dar si cel mai puternic medicament impotriva ranilor.
Sunt aceea care, daca o privesti in ochii intoarce privirea pentru ca ii e frica sa nu descoperi universul care exista in interiorul ei.Pe care, daca o privesti prea mult ii bate inima cu putere si te indeparteaza.
Inca mai cred in micile gesturi, iubesc surprizele, prefer sa stau langa un baiat care imi aduce un trandafir, ma strange la piept si ma saruta usor pe frunte, decat unul care ma duce la mall sau imi da dedicatii la lautari.
Eu am nevoie de zambete si imbratisari sincere, am nevoie sa fiu luata de mana si sa nu fiu abandonata, pentru ca odata dezamagita,sunt constienta ca as ucide lucrul cel mai important care imi ramane: speranta.
Acea speranta care ma trezeste dimineata si imi spune ca ma asteapta o noua zi pe care eu pot sa o fac asa cum vreau. Pentru ca viata ne este data...depinde de noi sa o schimbam dupa bunul nostru plac.
Iar eu stiu ca pot! Pot sa zambesc, pot sa trec peste toate, pot sa o iau de la capat si sa ma ridic ori de cate ori sunt doborata. Pot sa iubesc dupa orice dezamagire. Si da..pot sa am incredere in fortele proprii atat de mult incat stiu ca pot schimba orice! Si pot fi fericita atata timp cat imi propun acest lucru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu