Doi!

Ei erau asa:

o emotie coplesitoare nascuta din intamplare intr'un moment in care se asteptau mai putin,

doua inimi unite in aceeasi bataie, isi dadeau putere si fericire, fiecare zi era superba!

Chiar daca erau departe isi simteau prezenta in fiecare lucru pe care il faceau, o prezenta care se poarta in inima!

In inchipuirea lor se iubeau, asteptand nerabdatori ziua in care se vor imbratisa!

Doua suflete atat de asemanatoare si cu atatea vise de realizat impreuna.

Aceea siguranta inspaimantatoare de a fi gasit pe cineva pe care il poti iubi pentru totdeauna, cineva care devine "totul"!

Lumea se putea prabusi dar ei niciodata!

Paradis!!!

                                                        

  E liniste in Paradis?

 Este intrebarea care suiera in capul meu pe toata durata zilei cand fac tot ce imi sta in putinta sa imi amagesc  viata si poate pe mine insami..Sa’mi deschid la comanda ochii mintii, sa imi clarific lent vederea si sa incep sa vad umbre care alterneaza cu luminile, printre obiectele din camera care mi’a pazit visele in timpul noptii,  le’a ingrijit cand plangeau  si le’a hranit cand le era foame.Ridic privirea la peretii albi ai casei mele, la gradina verde de langa poarta, la milioanele de culori care ma asteapta pe strazile satului meu.Salut prietenii, observ cunoscutii si devin curioasa cand vad straini.Rad si vorbesc, chiar si fara motiv, important e sa o fac...Alerg si tip...simt vantul  cum se furiseaza in parul meu, cum aluneca pe piele si se scurge pe brate. Ies din casa si ma amestec printre  zeci de alte voci, zeci de trecuturi pierdute, prezenturi nesigure si viitoruri apasatoare.Oameni care cauta in picaturi de vin solutia problemelor, raspunsurile la intrebari.

  In Paradis e liniste???

 Dar inainte sa imi pun aceasta intrebare , ar trebui sa ma intreb ce este si unde se afla Paradisul. Oare exista?

  Paradisul este orasul meu, compus din masini zgomotoase care se deplaseaza fara nicio oprire , inainte si inapoi, pe lungile benzi de asfalt negru si cald  sub soarele verii, compus din persoane  care se privesc prin ochelari si pe sub par, care isi zambesc sau care se insulta  dominati de instincte animale  care apartin omului inca de la aparitia acestuia pe fata Pamantului, compus din blocuri atat de inalte incat nu pot impiedica vantul sa urle la fereastra mea si soarelui sa intre in camera.

  Paradisul este orasul meu facut din mii de contradictii, impartit intre saraca bogatie, fericirea ostentativa si artificiala ale putinelor persoane  asezate in fata unui bar, inchisi in frumoasa lor puscarie aurita de aroganta  si falsa superioritate, bogata saracie si fericirea ascunsa si reala a multor persoane intinse pe un pat de odihna.

 Paradisul esta orasul meu cand intre milioane de suflete este si al tau, chiar daca la distanta.Imi este de ajuns sa stiu orasul a fost martorul inceputului unei iubiri indestructibile, indiferet de obstacole, timp distanta, indiferent de piedici si rautati iar acest oras si va deveni Paradisul meu.Apa devine curata si rece, fluturii isi recapata culorile si florile parfumul.

  Tu, cufundat in lacul care pare a fi o fantana, cu apa care sare in aer si schiopateaza pe pielea ta delicata,fericit asa cum fericita e iubirea in inimile a doi indragostiti si un cantec intonat de tine.

  Iata, in Paradis nu e liniste pentru ca esti tu acolo si canti, biecuvantat printre ingerii care te insotesc cu harpe si viori, visator printre notele cantecului si iubitor printre culorile privirii mele si pliurile visului meu.

  Paradisul meu este acolo unde sunt gandindu'ma la tine, acolo unde adorm si te visez, unde ma trezesc cu imaginea ta impregnata in minte si cu numele tau pe buze, acolo unde te astept rabdatoare si unde in fiecare momente distrugem distanta dintre noi reusind sa avem inimile unite!

Lectie de viata!

  De fiecare data trebuie sa incercam sa vedem totul cu mai mult optimism si sa ne amintim  ca viata este intotdeauna demna de a fi traita chiar si atunci cand este plictisitoare, cand ne supara sau ne dezamageste.Noaptea nu este niciodata chiar atat de neagra ca inainte de rasarit, dar apoi rasaritul isi face loc intotdeauna eliminand intunericul acesteia.Asa se intampla si cu fiecare suparare sau dezamagire pe care o avem, oricat de profunda ar fi, mai devreme sau mai tarziu gasim un motiv pentru a o atenua.Stim ca exista lumina, deoarece am cunoscut intunericul, stim ca exista fericirea, pentru ca am cunoscut durerea,stim ca exista pacea, pentru ca am cunoscut razboiul si trebuie sa fim constienti ca viata este compusa din aceste contraste.

 Treziti’va in fiecare dimineata  linistiti si multumindu’I Lui Dumnezeu ca existati inca pe Pamant privind cerul cu ochii mari, luminosi,si amintiti’va ca in viata veti avea zile pline de vant si de furie, zile ploioase si pline de durere,zile pline de lacrimi...dar apoi vin acele zile pline de linistite, de seninatate, pline de fericire, de prietenie si iubire, zile care va dau forta sa mergeti mai departe.

   Nu va suparati pentru lucruri insignificante si incercati sa va pastrati calmul chiar si in momentele de tensiune maxima.

 Puneti’va impotriva celorlalti oferindu’le prietenia voastra chiar si celor care nu stiu ce inseamna sa fii prieten adevarat, oferiti o vorba buna celui care nu se asteapta la acest lucru.Doar asa veti exista cu adevarat profitand de fiecare minut al vietii.

  Incercati sa nu va doriti prea mult, iubiti si pretuiti ceea ce aveti, fara a urma vise false care va indeparteaza de realitate, lasandu’va nesatisfacuti si dezamagiti deoarece NU INTOTDEAUNA CEEA CE VA LIPSESTE ESTE CEEA CE AVETI NEVOIE.

  Nu fiti invidiosi pe nimeni pentru ca nu aveti de unde sa stiti daca cel pe care il invidiati nu ascunde ceva  ce voi nu ati vrea pentru nimic in lume.

  Nu va regretati prea mult greselile, ganditi’va doar ca tot ceea ce ati facut va va ajuta sa deveniti mai buni.

  Incercati sa fiti in orice moment voi insiva!

 

                                                                                                                     ( Romano Battaglia)

:)

Impreuna nu inseamna eu aici si tu in alta parte, nici unul langa altul simtind singuratate. Impreuna inseamna doua suflete care nu pot fi despartite nici de distanta, nici de timp, nici de oameni, nici de ganduri obsesive. Impreuna inseamna acelasi univers, acelasi cer, aceleasi vise

Imi lipsesti...:(

Daca si tu vezi aceeasi luna..nu suntem chiar atat de departe! <3

Articolele publicate pana acum sunt cele care apartineau vechiului blog!

Iubeste-ma inca...

  Nu ma lasa singura! Am inca nevoie de tine!
  Chiar daca intunericul a fost invins de zi. Chiar daca orele indica sosirea momentului despartirii noastre, chiar daca lumina soarelui se raspandeste pe cearsaful din patul nostru si marea te cheama, eu te vreau inca aici cu mine, iubitul meu...

  Aici, alaturi de inima mea. Aici, cu capul sprijinit pe umarul meu. Aici, sa respiri parfumul pielii mele. Avem doar clipa asta sa stam impreuna pana cand nesiguranta ne va ajunge si ne vom desparti.
  Nu ma intereseaza ce se va intampla dupa...ce  posedam este ACUM. Ce sa facem cu maine, daca in azi este tot ceea ce ne dorim??? 
  Tine-ma strans in acest moment, iubitul meu...tot ceea ce urmeaza dupa poate sa astepte.
  Nu pleca! Ramai si incalzete-ma in bratele tale1

  O ciocarlie deja canta,salutand ziua care urmeaza sa ne desparta.O noua zi care ne va duce departe unul de celalalt fara sa ne promita ca ne vom mai intalni vreodata.

  Pasii pe care ii vom face cand vom abandona acest vis, aceasta ora de iubire,vor urma o distanta de netrecut intre corpurile noastre, dar nu si intre inimile noastre, pentru ca nimeni si nimic nu va putea distruge o legatura asa stransa ca a noastra.

  Tu vei pleca...eu voi ramane aici, asteptandu-te,cercetand zi dupa zi marea pentru a vedea daca mi te va aduce inapoi.

  Ca va fi pentru un minut, ca va fi pentru toata viata, ca va fi pentru o eternitate, iubitul meu, ma vei gasi asteptandu'te , visand la plaja pe care ne'am sarutat prima data.

  Dar acum nu vreau sa ma gandesc la despartirea noastra, acum vreau doar sa dorm langa tine.Langa corpul tau parfumat.In bratele tale care sunt singurul meu loc sigur.Alaturi de tine, care esti oceanul meu, esti viata mea,esti TOTUL...

  Inca o ora, iubitul meu...doar o ora...IUBESTE-MA inca...!

ESTI TU..VISUL MEU CEL MAI FRUMOS...

Da-mi mainile! Nu pleca! 
  Am incercat sa te las afara din gandurile mele dar inima striga prea tare din cauza durerii pe care i-o cauzeaza absenta ta pentru a putea-o ignora si a o supune la tacere.

   Am nevoie de tine! 
  Am nevoie sa te simt aproape cand golul din inima mea ma face sa cad in intunericul temerilor mele si picioarele mele merg pe marginea prapastiei.

   De prea multe ori am tremurat de frig departe de imbratisarea ta, de prea multe ori am simtit nevoia de a ma abandona in bratele tale si de a inceta sa ma mai simt rau.

   De prea multe ori am plans ascunzadu-ma sub cearsaful de pe patul meu pana adormeam si te visam din nou.

   ''Acum ca esti din nou langa mine nu vreau sa dispari ca visurile care se dizolva cand ma trezesc.

   Rezeama'ti capul pe umarul meu si ramai asa, in liniste, fara sa spui nimic.
  Imi este de ajuns sa te am langa mine. 
  Imi este de ajuns sa te mangai si sa te pot respira in timp ce lumea se trezeste si noi ramanem inchisi in acest vis in amurgul diminetii.

   Nu vreau sa te vad suparat.Chipul tau este atat de frumos cand zambesti.

   Acum este totul trecut, totul sfarsit.Sa nu mai lasam resentimentele sa degradeze iubirea noastra.

   Dormi iubitul meu, dormi si nu te trezi in timp ce eu iti conturez micutele riduri din jurul ochilor cu degetele mele.

   Dormi iubitul meu!...si da'mi mainile!Da-mi mainile si pastreaza-ma cu tine!Iti apartin.Imi apartii.Esti tu...VISUL MEU CEL MAI FRUMOS!...''

Sa zbor...din nou...

   Sunt zile dezbracate de cuvinte.Zile de furtuna interioara... 

  Am uitat cum poti sa zbori. Aripile mele nu imi mai amintesc mangaierea vantului si nici a caldurii soarelui. 

    Picioarele mele merg pe pamant, murdarindu'se de praf si lacrimi, timp in care cerul ramane un regat inaccesibil.

  Si totusi a fost o perioada in care zborul nu imi era exclus...
  O perioada in care stiam sa ma invart printre nori ca un pescarus... in care lovitura realitatii nu imi rupsese aripile si inca mai credeam in posibilitatea viselor.
  Iar acum, in schimb, sunt aici la bordul unei prapastii punand la indoiala zboru.
  Indoindu-ma de incercarea de a scoate in evidenta zborul, sau chiar a renunta de teama sa nu fiu inghitita de golul care se afla sub mine.
Aripile mele sunt prea slabite.
 Prea mult timp nu le'am intins, nu le'am desfasurat.
  Prea mult timp au fost ramase nemiscate pe spatele meu...si acum cand nevoia de a zbura se intoarce in inima mea, ma tem ca nu as avea insufletirea potrivita pentru a traversa cerul si a ma intoarce la transformarea din timpul trecut.
  Dar poate, intr'o zi, voi zbura din nou fara observatii si impedimente. Picioarele mele se vor inalta treptat de pe pamant.
  Vantul ma va inalta cat mai sus.Degetele mele vor deveni aripi delicate ca de fluture.
  Voi atinge cerul din nou, dandu'mi seama ca pentru a zbura este de ajuns sa incerci, sa te lasi purtata de zbor pur si simplu...

 

Se face ca...

Se face ca...

Se face ca sambata imi place atat de mult...

 Se face ca toate aceasta strada stiu ca ma va ghida catre o destinatie...mai degraba...la destinatia MEA, cea pentru care sunt nascuta si crescuta pana azi...

Se face ca eu vreau propriu sa vad lucrurile care ma asteapta, in sensul de a reuni in sfarsit toate bucatile din puzzel'ul existentei mele si a da un sens a tot ce am vazut si a tuturor persoanelor care, chiar si pentru putin tim, au facut parte din viata mea...

Se face ca azi am stiut ca o prietena foarte buna a primit o veste minunata si sunt cu adevarat fericita pentru ea :))
Se face ca ma bizui pe vointa Acelui Dumnezeu de acolo de sus pentru ca stiu ca si daca ma pune inaintea obstacolelor si suferintelor, o face pentru a ma face sa cresc...pentru ca orice pas inainte ma indruma cat mai aproape de jumatatea mea...acea jumatate pe care El a pregatit'o pentru mine.
Se face ca inca nu inteleg multe lucruri, sunt convinsa ca, reproducand cuvintele Silviettei( http://it.wikipedia.org/wiki/Silvietta), roata se intoarce in viata fiecaruia pentru a intoarce si a incanta cate putin pe fiecare...

Se face ca aveti dreptate toti ...seninatatea naste din interiorul nostru ,nu chiar de la persoana care teoretic ar trebui sa iti  pondereze viata...
Pentru ca pana si acea persoana intr'o zi te'ar putea trada...ar putea sa plece... sau ar putea chiar sa se intample contrariu...
Arta de a face totul sa alunece in favoare sa si de  a nu lua prea mult pentru obstacolele mai mult sau mai putin mari ale vietii se invata cu anii...cu experienta...si la 23 ani cred ca sunt pe drumul cel bun...

Io sono ancora qua!

 

 

http://www.youtube.com/watch?v=1CydZtP_XlA 

Eh Gia..

eh già
sembrava la fine del mondo
ma sono ancora qua
ci vuole abilità
eh, già
il freddo quando arriva poi va via
il tempo di inventarsi un’altra diavoleria
eh, già
sembrava la fine del mondo
ma sono qua
e non c’è niente che non va
non c’è niente da cambiare
col cuore che batte più forte
la vita che va e non va
al diavolo non si vende
si regala
con l’anima che si pente
metà e metà
con l’aria, col sole
con la rabbia nel cuore
con l’odio, l’amore
in quattro parole
io sono ancora qua
eh, già
eh, già
io sono ancora qua
eh, già
ormai io sono vaccinato, sai
ci vuole fantasia
e allora che si fa?
eh, già
riprenditi la vita che vuoi tu
io resto sempre in bilico
più o meno, su per giù
più giù, più su
più giù, più su
più su, più giù
più su, più giù
più su, più giù
più su
col cuore che batte più forte
la vita che va e non va
con quello che non si prende
con quello che non si dà
poi l’anima che si arrende
alla malinconia
poi piango, poi rido
poi non mi decido
cosa succederà?
col cuore che batte più forte
la notte ha da passà
al diavolo non si vende
io sono ancora qua
eh, già
eh, già
io sono ancora qua
eh, già
eh, già
io sono ancora qua
io sono ancora qua
eh, già
eh, già

Dorinte...

Vreau sa scriu.Din nou. Ca atunci cand eram mica si scriam rauri de cuvinte in jurnalele mele 'secrete'. Scriu pentru a ma intelege.Pentru a intelege trecutul meu.Dar si prezentul. Dar si pentru a intelege inca unde trebuie sa merg. Nu ma invinuiti daca imi scriu viata intr'un blog...nu este mania protagonismului...dor vointa de a povesti celor care vor sa auda , si in acelasi timp sa povestesc fara a fi judecata.

Corabia vietii mele a abandonat in sfarsit ruta traversata de furtuni si valuri si si'a pregatit o mare calma , sub un cer favorizat de claritate si cu un curcubeu la orizont. 

  Iata ca am reusit intr'un final sa imi pun toata cartile pe masa si sa ii cer nota celui care imi apartine.

  Iata ca am realizat obtinerea seninatatii 'interioare', in pofida faptului ca raman unele intrebari fara raspuns, dar sunt constienta ca am si eu am dreptul la 'bucatica' mea de fericire si intentionez sa fac totul pentru a o obtine. 

  Iata ca imi dau seama ca sunt pe treapta de a ma ingriji pe mine insami , de a nu avea nevoie de niemni, de a nu depinde psihologic de nimeni.

  Este o senzatie frumoasa. E o constientizare , aceasta vointa. Este un lucru ce tine de obtinere, de irevocabilitate.Este un sentiment care nu va fi maturat de adierea vantului , ci care va ramane inca la bordul corabiei mele precum o frunza ramasa atasata in copac.

Psihologul "Arctic" ...

Ajunsa acasa dupa o zi aglomerata imi  indrept furia oarba catre umilul televizor care este prezent in domiciliul fiecaruia. Aceast etern subiect mi-a furnizat inca o idee si m-a umplut de un amestec de frica si confuzie.Mai concret, noua reclama la frigiderele (si nu numai) Arctic. Asadar, cat de rau ai ajuns sa ai nevoie ca frigiderul sau cuptorul sa iti spuna, sa crezi in tine??? Eu cred ca destul de jos. Nu este de ajuns ca deja te imbina Renault sa fii “ propiul tau sofer “( inca nu mi-am luat permisul dar parca ai de ales cand ai un Renault) sau ca “prietenii stiu de ce” cand tu habar nu ai si te chinui de 4 ani sa afli (sau de cand este reclama aceea nesuferita). Nu domnule, acum psihologul tau este prajitorul de paine...”stie el de ce”.Nu vad cum, in ce fel si prin ce miracol acest slogan reuseste sa vanda aparatura electro-casnica si oricum daca cineva s-ar obosi sa imi explice as refuza sa inteleg (aviz celor de la comment :) ). Poate se gandesc sa lanseze un trend. Ma gandesc la seria Bebeko. “NU POTI sa ai un copil pana nu ai gama Bebeko”. E clar! Pana si eu inteleg asta. Daca vrei sa crezi in tine cumpara un Arctic. Usor, usor va reusi sa isi intaresca pozitia ca brand-ul cel mai ales in randul maniacilor depresivi probabil.Chiar cand ma gandeam ca am terminat dezbaterea acestei fascinante revelatii si am stabilit targetul din noua promotie Arctic, site-ul lor ma aduce inapoi precum un cosmar recurent. Arctic “Te place cand zambesti” !?!?! Si daca nu zambesc, ma fugareste prin casa? Am sa ajung sa zambesc nervos ori de cate ori ma apropii de bucatarie precum o hiena? Sau poate vine sa intaresca ideea de “Crede in tine...fii fericit...viata e frumoasa....lasa lama jos din mana …nu iti mai atinge venele cu ea...cumpara Arctic!”Cine "coace" aceste sloganuri??? Si mai interesant, cine accepta si plateste aceste sloganuri???“Cheia e la tine” (reclama la bere), “Pisicile simt diferenta” (reclama la o mancare de pisici), “Activ la interior - se vede la exterior” (reclama la un iaurt), “Dare for more” (reclama la un suc), ..”.Iesi in MCavatanj” (reclama la un fast food), “Just do it” (reclama la incaltari sport) , ...”Daca am trai si noi la fel de intens precum musculita aceasta” (reclama la un operator de telefonie mobila)....happy shopping!In incheiere va las sa cugetati si sa va minunati iar eu ma duc sa pap o banana si sa ii povestesc cuptorului copilaria mea.

Despre dragoste...

  Erai sigur pe tine, erai genul de baiat care stia intotdeauna ce sa spuna si cand sa spuna, aveai sute de prieteni care te faceau sa nu te simti niciodata singur, aveai o prietena care te iubea si pe care in adancul sufletului si tu o adorai...puteai sa te numesti popular sau implinit, puteai sa te numesti fericit din punctul de vedere al tuturor doar din al tau mai putin.Mereu nemultumit, erai atras de tot ce nu aveai, vedeai ce stralucitoare sunt lucrurile altora si ti le doreai chiar daca erau seci, frumoasa lor poleiala te atragea.Nu mai simteai iubirea pentru ca o aveai, era deja in tine…asa cum un om puternic nu ar mai vrea sa fie tare, un om sanatos nu ar mai ravni sa fie sanatos sau un om frumos nu si-ar mai dori frumusete asa si tu imbatat de dragoste te-ai crezut stapan pe ea si nu ti-ai mai dorit-o...pentru ca nimeni niciodata nu sufera pentru lipsa lucrurilor pe care le are. Faceai tot ce iti dicta instinctul, doar pentru ca puteai, si ce dulce sentiment era...te gandeai atunci cand umileai inteligent un baiat sau cand flirtai cu iubita unui prieten ca e sentimetul suprem...sa simti ca poti face orice vrei.Erai ca un suveran pe tron, cel putin asa te imaginai, aveai tot ce iti doreai, pentru ca in mod nedrept ai fost binecuvantat cu parinti intelegatori, iar peste toate mai aveai si frumusetea omului tanar, pareai intr-adevar pur dar in adancul tau ascundeai putreziciune.Dar clipele acelea sunt trecute, acum esti cu capul plecat si cu mainile sprijinite pe oglinda din baie, esti stors de lacrimi si ai ochii rosii de durere si de plans, o imagine jalnica, atat de indepartata de idealul masculin pe care ti-l doreai...nu mai esti omul de ieri sau de acum o saptamana, esti decazut, rupt si blestemat de propriile tale fapte, te intrebi cum ai putut sa fi atat de orb si de nesabuit...te prabusesti in genunchi si incepi sa plangi iara, nu ai mai facut-o de cand te-ai julit la genunchi in clasa a  doua...dar acum esti singur cu tine si iti permiti sa fi din nou copil.Cand straluceai si te credeai un zeu, nu iti refuzai nimic, nicio placere...nu iti pasa de nimeni si de nimic, atunci cand glumeai rautacios nu vedeai tristetea din ochii prietenilor, atunci cand inselai cu nonsalanta nu te gandeai la durerea din sufletul iubitei, atunci cand iti laudai bogatia nu simteai invidia de pe chipul lor. Credeai ca tot ce ai va fi al tau pentru totdeauna de asta nu aratai deloc dragoste sau respect, erai ca un mosier care credea ca totul i se cuvine, uitand de pamanturile sale lasand totul in voia sortii.Totul a fost asa pentru tine pana intr-o noapte ploioasa de februarie, cand te simteai bine la bar inconjurat de “fete” si prieteni, prin fum si printre sticle de bere erai in mediul tau. Erai centrul atentiei ca de fiecare data, simtindu-te bine cu prietenii tai si uitand de iubita care te astepta singura acasa, de momentele cand i-ai jurat iubire vesnica privind in ochii ei, cand erai inca la inceputul relatiei si erai in stare sa faci orice sa o farmeci si sa o stii numai a ta, toate aceste ganduri erau departe de tine, pierdute printre stropii de alcool.Acum era in bratele tale altcineva, nu ii stiai nici bine numele dar o doreai pentru ca nu era inca a ta...simplu, capabil de rationamente fine si cateodata de momente geniale, acum te invaleai in nepasare. Acum zambesti cu amar, dar atunci te considerai la fel de neinfricat ca un erou grec, plecai in lupta fara scut nu iti imagineai ca vreo sageata te poate atinge.Raceala zilelor de ianuarie ai inceput sa o simti in suflet cand ea a aflat ce om josnic esti.Din acest moment fatal fierea a inceput sa curga, in cateva zile erai despartit de iubita ta si purtai vina distrugerii unei relatii superbe, nu mai erati cuplul care intorcea priviri si nu va mai statea "atat de bine impreuna", ai incetat sa vorbesti la plural. Te gandeai in momentele acelea ca ai sa treci peste, in rautatea ta ti-ai zis ca macar tu erai cel care a ranit si nu invers...te consolai ca ai fost atat de bun incat ea nu a cautat altceva si ea era asa plictisitoare incat te-a impins spre altcineva.Ca un betiv trezit in zorii zilei, ai inceput sa simtit cum visul in care ai trait se destrama, luand cu el fericirea ta si lasand in schimb gustul amar al vinovatiei, ai vazut ca zilele fara ea nu au aceeasi aroma, ca nici o mangaiere nu o poate egala pe a ei...ca nici o soapta nu iti incalzea sufletul ca "te iubesc"-ul ei, oricat ai fi fost de arogant si egoist simteai ca ai pierdut ceva de pret.Orb ai fost cand nu ai realizat iubirea ce i-o purtai, era asa de puternica in sufletul tau incat fara sa stii pe ea ti-ai cladit viitorul.Noptile erau pline de scenariile tale, te gandeai ce face, unde este, cu cine...stiai ce ai fi facut tu in locul ei si te speriai ,stiai ca in atata timp petrecut impreuna i-ai transmis din teribila ta dorinta de razbunare iar asta nu iti dadea pace.Apoi prietenii au fost bucurosi sa iti spuna ca ea a gasit pe altcineva, ti-au zis-o direct, cu o inocenta fatarnica ca si cum ar fi fost uimiti ca nu stii deja.Da chiar aseara ai aflat ,de atunci nu ai putut sa dormi sau sa functionezi, nu il stiai pe el si asta te consola caci il numeai maimutoi,dar in sinea ta iti era teama ca este mai presus ca tine ceea ce s-a si intamplat,acum se transformase in tot ce nu ai fost tu pentru ea , incepi sa-i vezi calitatile si iti dai seama ca o poate face sa te uite, incepi sa nu te mai consideri cel mai bun, usor usor cobori de pe tron.Esti inlemnit, gandul iti fuge aiurea si imaginatia care te-a ajutat intotdeauna acum e cel mai mare dusman al tau...de fapt tu esti, incepi sa te prabusesti din interior, incepi sa vezi numai raul din jurul tau.Mintea ta este inundata de imagini, iti pui mainile la tample si te rogi ca aceasta avalansa sa se opreasca, vezi fara sa vrei cum cei doi se tin de mana , cum ea rade, cum e vesela...cand era cu tine radea la fel, chiar si cand tu erai nepasator ea iti arata ca te iubeste.Era fericita numai cand te vedea, acum va fi fericita cand il va vedea pe el. Incerci sa tragi aer in piept si sa te calmezi, dar mintea te pedepseste, oricat ai incerca sa te gandesti la altceva nu te poti concetra si iti apare ea in minte, orice ai gandi este legat printr-un fir invizibil de ea...de cum arata, de cum zambea, de ce gandea si cum vorbea.Incepi sa plangi, nu ai mai facut-o de mult, aproape uitase-si cum e, o vezi cu ochii mintii, e atat de frumoasa, la fel de frumoasa ca atunci cand statea in pragul dormitorului cu un zambet strengaresc pe chip, dar acum nu mai era dormitorul tau si incepi fara sa vrei sa te gandesti la ceea ce nu puteai pana atunci concepe.O vezi in bratele lui , o vezi cum il strange la piept , cum zambeste...tot ce ai vazut-o simtind impreuna cu tine acum simtea cu el. Cazi in genunchi si simti cum inima ta este o simpla rana in piept, cum nimic in jurul tau nu mai are rost si iti blestemi momentul de ratacire, te intrebi de ce lumea mai exista cand tu in suflet ai atata durere. Cum de puterea ce tine separate frumosul si uratul, binele si raul, iadul si raiul nu se prabuseste odata cu tine...te intrebi de ce zambesc oamenii si de ce mai cade ploaia, cu ce sens se mai intampla toate acestea.Te ridici cu greu si incepi sa nasti ura, vrei sa ia totul in jur foc si sa se cutremure pamantul...atata ura ai in suflet incat te intrebi daca vei mai putea vreodata sa simti altceva, urasti fericirea si pe toti oamenii fericiti. Te gandesti numai la ea si la el, cum cea careia ii ziceai "zana" ar putea fi fericita fara tine, cum ochii aceea mari si verzi ar putea sa priveasca pe altul asa cum te privea pe tine, nu vrei sa crezi ca fata care pana acum un timp era de drept numai a ta acum este fericita fara tine.Au trecut destul de mult de cand nu mai e a ta, ploaia a facut loc zapezii dar mizeria din sufletul tau nu a facut loc decat altei mizerii...privesti pe geam si vezi cum zapada fuge de vant si involutar nu recunosti palida imagine din coltul geamului, aceea slaba si mortuara masca e chipul tau.Pleci capul si iti dai seama ca toata puterea ta era din iubirea ei...

Facultatea-singura speranta!

   Nu ai ocazia să vezi prea des cum arata iadul pe pamant însa o versiune a acestuia o gasești la Centrele de Plasament.
În aceste locuri parca uitate de lume sunt vieți omenești,suflete nevinovate,nedorite de familiile lor.În aceasta ‘casa’, zilele nu trec precum gandul ca în basme, ci sunt stanci neclintite.Timpul și locurile exterioare sunt mirifice,asemeni unui basm,pentru sarmani copii ce încearca să își creeze o “viata” într-o închisoare.
   Copii care traiesc în centrele de plasament nu au prea multe șanse în viața.Cu toate acestea,sunt persoane care au ambiție.Acesta este și cazul lui Narcis Lazar,care a luptat cu orice prejudecăți și idei preconcepute despre copii orfani și în prezent este student la Universitatea din Pitești,cu specializarea –Asistență Socială-.
   Drama lui a început odata cu primele clipe din viață,când cea care l-a nascut l-a condamnat la suferință,abandonand-ul în spital,unde și-a petrecut primii ani din mila cadrelor medicale.De la varsta de 2 ani a fost mutat la un centru de plasament din Pitești unde a ramas pana la 6 ani,deoarce a fost mutat la alt Centru de Plasament,la Rucăr,de care aparține și în prezent.
De 23 de ani trăiește într-o lume care nu îi aparține.Viața în orfelinat a fost și este foarte dura,copii fiind nevoiți să se ajute între ei.

“Viața copiilor orfani este foarte dura”


   “Nu este deloc usoara viața copiilor orfani,sunt marginalizați,jigniți,discriminați,iar partea proasta este că nu numai oamenii care nu ne cunosc fac asta,ci și educatorii și supraveghetorii noștrii.Am 23 de ani și până acum am trecut prin 2 case de copii.Degeaba nimeni nu mă iubește,nimeni nu mă vrea.M-am săturat de sfaturi și consiliere psihologică,de Protecția Copilului,de suferințe și umilințe ,jigniri și lovituri.Vreau o viața normală pe care visez să o am când termin facultatea.”
Pentru Narcis viața a fost crudă.La 19 ani a fugit din orfelinat să își cunoască părinții.Mare ia fost mirarea când a aflat că mai are 11 frați.Atunci și-a pus întrebarea: “De ce tocmai eu?De ce m-a abandonat ca pe un câine,oare nu aveam și eu loc langa frații mei?”
   Dezamagit de ce a gasit în casa mamei lui,a preferat orfelinatul.S-a întors în lumea în care a crescut.A fost o lovitura prea dura pentru el,doar că acest lucru l-a ambiționat să urmeze o școală.Faptul că un copil orfan este student înseamna mult,în tara în care orfelinatele sunt mașini de alterat comportamentele sufletelor nevinovate.
   “Copii care stau în centrele de plasament numai au nicio șansa.Eu simt că viitorul meu va fi foarte greu,dacă nu termin facultatea nu pot să fac nimic.Cred că dacă nu ai pe cineva să te susțină mental,financiar,nu ai nicio șansă să reusesti.Sunt foarte mulți copii care renunță pentru că nu au pe cineva care să-i încurajeze,să le spună “Esti bun!”.Eu imi doresc să lucrez în asistența socială și sper să reușesc.”

“Vreau să îmi fac un viitor și știu că doar dacă fac facultatea reușesc”


   M-am întrebat de ce acest copil nu se îndepartează de domeniul în care a crescut.De ce tocmai asistență socială,ca să retrăiască toate momentele petrecute acolo? Dar am primit și răspunsul: “Am ales asistență socială nu ca să retrăiesc momentele neplăcute,ci ca să am grijă să nu trăiască ceilalti copii ce am trăit,să nu se trezească in miez de noapte speriati ca au avut un cosmar si sa nu fie nimeni langa ei sa ii sarute pe frunte,să nu ia bătaie de la copii mai mari,să nu muncească in locul îngrijitorilor și să nu fie sclavi în casa lor.Suntem orfani,nu e vina noastră.Nu trebuie să fim noi pedepsiți pentru greșelile celor mari.”
   La o vârstă atat de fragedă,el vrea să lupte cu lumea întreagă,din cauza celor care i-au rapit copilăria.Vrea să le ofere un viitor mai bun sufletelor abandonate,și știe că poate face acest lucru doar cu ajutorul studiilor.
   “Pentru mine studenția este un lucru magic,dar și greu.Sunt colegi care râd de mine și acum,care încearcă să mă descurajeze dar eu merg mai departe.Sunt obișnuit cu răutățile lor.Nu vreau să renunț la facultate pentru că este singurul lucru frumos de care am avut parte în viața”.
   În prezent student în anul II, se intreaba ce se va întampla la anul,când va încheia studiile.Depășind limita de vârstă,nu va mai putea rămâne în Centrul de Plasament și va fi aruncat în stradă fără milă..
   Deși este un loc parcă uitat de lume, acolo sunt vieți omenești, sunt copii nedoriți de familiile lor. Părinții, dacă pot fi numiți astfel, și-au părăsit copiii în speranța că cineva le va putea oferi ceva mai bun. Dar, oare ce poate fi mai bun decât o mama care te saruta dulce pe frunte și un tata care te îmbrățișează?

Cine sunt eu, jurnalistul care vrea sa schimbe lumea?

   Jurnalismul este adunarea,scrierea,editarea materialului pentru noi surse de informatii cum ar fi ziare ,televiziuni,reviste sau alte canale de transmitere a informatiilor.

   Este cea mai frumoasa profesie din lume si probabil cea mai importanta pentru ca jurnalistii ii informeaza pe membrii comunitatii lor despre evenimentele care se petrec in jurul lor si nu numai.

   Jurnalistul are o misiune sociala de maxima importanta.In fiecare zi,jurnalistii din toata lumea "se bat" ca sa obtina o informatie care ar putea duce la un reportaj,stire,editorial etc. in ideea uzata pentru unii de a schimba lumea.

   Presa este a patra putere in stat.Fara ea nu exista societate democratica si nici drept la fericire pentru cetateni .Dar,din pacate, presa nu mai este a patra putere care ajuta,care completeaza intr-un fel sau altul,defectele si lipsurile celorlalti.

   Acum este presa a patra putere in stat care "taie si spanzura" in stanga si in dreapta.Jurnalistul nu este ceva care acuza,care da verdictul si sentinta.

   Din punctul meu de vedere,oamenii care profeseaza jurnalismul ar trebui sa fie personalitati profund creatoare.

   Un jurnalist adevarat nu lasa nici-o piatra neintoarsa pentru a afla adevarul,nu este comod.Un jurnalist adevarat trebuie sa fie un seducator adevarat,sa stie ce sa spuna si cand sa spuna.Trebuie sa creeze o relatie speciala intre el si subiect pentru ca acesta sa aiba incredere in cuvantul lui,care este singurul argument ca nu va dezvalui sursa.

   Acuratetea comunicarii este mai importanta decat cred unii.Cei care spun adevarul sunt adeseori ignorati.Dar adevarul trebuie spus cu voce tare.El poate provoca rau doar daca il folosesti cu rautate.

   Se spune ca jurnalistii,prin curajul de a spune adevarul pot schimba lumea.Dar cu parere de rau, am ajuns sa cred ca lumea nu mai poate fi schimbata.

   Exista atatea stereotipuri si prejudecati,incat unele sunt chiar enervante.Stim ca omul dupa o anumita varsta nu mai poate fi "modelat" si schimbat de altii...iar acesta merge in viata cu convingeri si teorii total gresite, si toate astea pentru ca asa vrea el.Trist dar adevarat!

   Omenirea a ajuns in stadiul in care,nici macar puterea cuvantului,care este imensa,nici puterea presei nu o mai poate schimba.Nici jurnalisti interesati de schimbarea lumii nu prea mai sunt.Din pacate acum sunt atrasi de presa de scandal.Au transformat jurnalismul intr-o afacere sau si mai rau,sunt implicati in propaganda.

   Ca jurnalist ai obligatia sa scrii mereu adevarul.Din pacate,in zilele noastre sunt foarte multe exemple rele in acest sens.Foarte multi jurnalisti au uitat de acest principiu.Si atunci,cum avem noi pretentia ca un jurnalist sa schimbe lumea, daca el nu se poate schimba pe el insusi?

   In fond,jurnalistul nu mai este de mult un justitiar,ci un martor al clipei.

Prietenia...cea mai de pret comoara

Prietenia este o valoare foarte importanta in viata mea,pentru ca nu reusesc sa imi imaginez acest desert imens numit "lume" fara existenta prietenilor.Fiecare dintre noi simte tristetea,bucuria,dorinta,visele si la un moment dat doreste sa le impartaseasca.Vrem sa iubim si sa fim iubiti.Dar exista ceva mai profund si mai trainic, ceva ce nu ne permita sa ne pierdem speranta, ceva ce ne da aripi sa zburam si ne invata sa visam din nou dupa fiecare dezamagire.Acest lucru este prietenia.Pentru fiecare individ prietenia inseamna ceva,fiecare ii da valente diferite.Dar pentru cei care stiu sa aprecieze, prietenia inseamna totul.Prietenia este exprimarea sincera si fara rezerve a gandurilor,ideilor si sentimentelor tale in fata unei fapturi omenesti.Ea da nastere, hraneste si intretine cele mai frumoase sentimente de care poate fi capabila o inima,o fiinta omeneasca.De foarte multe ori tindem sa ii numim prieteni pe toti cei cu care avem contacte frecvente,cu care stam cateva minute la taclale pe holurile facultatii sau cu care iesim in club sambata seara.Greseala noastra este ca nu ne dam seama ca de fapt majoritatea dintre acei "prieteni" sunt doar simple cunostinte.Prietenii adevarati sunt altii:cei alaturi de care putem fi noi insine intotdeauna, fara voaluri, fara fictiune, care ne cunosc toate calitatile si defectele si in ciuda acestora nu incearca sa ne schimbe,cei carora le putem incredinta secretele noastre cele mai intime fara teama de a fi judecati si carora le putem acorda increderea pentru ca stim ca nu ne vor trada niciodata.,cei care sunt dispusi sa iti ierte slabiciunile si sa le ascunda de ochii celorlalti, care te trateaza cu atentie cand esti absent si cu sinceritate cand esti prezent.O prietenie presupune cel putin doua suflete.Este un legamant profund care trebuie respectat cu orice pret.Dupa parerea mea, lucrul cel mai important intr-o relatie de prietenie este respectul reciproc unit intr-un mod natural cu sinceritatea, intr-o deplina intelegere si complicitate."Grupul" traieste experiente decisive si importante care raman de neuitat in viata fiecarei persoane,dar este fundamental ca in interiorul acestui "grup" toti cei care il formeaza sa gasesca spatiul necesar pentru a se exprima,a confrunta idei si opinii, mentinand propria libertate de alegere.Prietenul adevarat este lipsit de interes material si gandeste pentru tine ca si cum ar gandi pentru el.Cel mai important este sa nu uitam ca avem prieteni si ca suntem prieteni.Prietenii reprezinta o a doua familie in care dragostea este neconditionata,bucuriile se impartasesc,necazurile se injumatatesc si sunt suportate mai usor.Una dintre cele mai mari bucurii ale vietii este prietenia,si una dintre cele mai mari bucurii ale prieteniei este aceea de a avea cui incredinta o taina,un gand,un vis...Poetul Gibran Kahlil Gibran vorbea intr-una dintre poeziile sale foarte frumos despre prietenie:" Prietenul meu, tu si eu vom ramane straini in viata, si unul celuilalt,si fiecare lui insusi, pana in ziua in care tu vei vorbi si eu te voi asculta,luand in considerare ca vocea ta va fi vocea mea :si cand voi sta drept inaintea ta si voi crede ca stau drept inaintea unei oglinzi..."

Copilaria noastra!!!

 Cand eram mica,fiecare jucarie pe care o aveam era speciala.O ingrijeam,o spalam,o curatam,o adoram.Tin minte ca aveam un joc gen ledo dar era din lemn,pictat in multe culori.Poate ca nu era mare lucru dar pentru mine erau foarte importante.Cand se strica vreo jucarie nu o aruncam.Trageam de ea ca de un om aflat pe patul de spital pe care il mai tine in viata doar aparatele.Cand nu mai putea fi reparata foloseam piesele ei.Un fel de transplant pentru alte jucarii ranite.Despartirea de orice jucarie era extrem de dureroasa pentru ca odata cu ea se mai ducea un strop din copilaria mea.
  Nu am avut mii de jucarii,dar atatea cate am avut le-am iubit si am avut grija de ele pentru ca jucariile au reprezentat copilaria mea.Acum doua zile ma plimbam prin cartier si deodata aud un zgomot ciudat in strada.Curioasa,intorc capul sa vad ce se intampla.Zeci de masinute micute de fier erau zdrobite.Un grup de copii se amuzau pe seama acestui fapt.Erau masinutele lor.Vroiau sa vada cum sunt strivite de masinile mari,cele adevarate.
  Nu stiu ce inseamna pierderea unei jucarii.Din pacate pentru ei copilaria este tunata cu telefoane mobile si calculatoare.Nu mai sunt respectate eforturile parintilor si nici ceea ce au primit poate cu greu.Deja vor ca de Mos Craciun sa primeasca ultimul tip de telefon cu touchscreen.Multi copii nu au nici macar o masinuta sa se joace cu ea,in timp ce ei le aruncau.Priveam ramasitele masinutelor imprastiate pe strada si ma durea...ma doare inca faptul ca ei nu mai au copilarie.
 Oare asa vor fi si copii mei...?

Lumea in care traim

Lumea in care traim

   In timp ce apasam indiferenta pe butoanele telecomenzii am avut ghinionul sa vad emisiunea "talentatului" Dan Diaconescu.Mai nou am observat ca pe canalul OTV toate informatiile sunt doar probabile.Nu inteleg cum un om care se vrea a fi carmuitorul tarii si cel mai bun dintre jurnalisti poate crede ca un craniu oarecare este tocmai al raposatei Elodia.Normal ca lumea il aplauda :minunatul Diaconescu a gasit-o pe Elodia! 
  Toti il vad ca pe Dumnezeu.Oare de ce?Pai probabil pentru ca pana acum i-au atras dansurile pe masa ale Magdei Ciumac sau declaratiile pirandelor de la marginea Bucurestiului cum ca spiritul Elodiei cere ajutor.In curand o sa cheme un preot sa sfinteasca locul in care se desfasoara emisiunea caci or sa ajunga sa creada ca biata femeie bantuie platoul de emisiune. Bun sau rau, adevarat sau fals, ce spune Boss-ul de la OTV este sfant.Oamenii au devenit prea naivi,ssau poate asa au fost mereu numai ca inainte nu aveam jurnalisti talentati ca Diaconescu si nu aveau pe cine sa asculte.
  Poate Andreea Esca si Mircea Badea spun numai prostii in conceptia lor si prefera sa il priveasca pe Diaconescu,si bineinteles pe Oana Zavoranu care crede ca i s-au facut farmece cu gaini moarte.A, si sa nu uitam de Adriana Bahmuteanu care mai nou promoveaza Taraful cu ajutorul fetelor dezbracate.
  Pai cum sa mai avem locuri de munca in televiziune dupa ce terminam facultatea daca azi se angajeaza personal in functie de marimea decolteului,de lungimea picioarelor,si de disponibilitatea persoanelor la anumite servicii.
  Cum sa evolueze omenirea daca la televizor vedem doar cine pe cine inseala,cine cu cine se cearta,vocabularul lasa de dorit,toata lumea se dezbraca in fata camerei,si toata lumea iese in evidenta cu orice pret.Caci nu putem contesta ca Nichita sau Savarina sunt vedete.Si chiar niste vedete apreciate.
  Emisiunile de televiziune au subiecte deplorabile.O singura scena vazuta pe programul OTV mi-a castigat admiratia : momentul in care Tolea l-a bagat pe Diaconescu in cosul de gunoi.Aceasta episod chiar merita audienta maxima.Doar ca a lipsit ceva...Pe ecranul televizorului trebuia sa scrie : "Va multumim ca aruncati gunoiul acolo unde trebuie." Semnat ADP.